Girl Talk : de vorba cu Roxana Buzețelu

Girl Talk : de vorba cu Roxana Buzețelu

Unul dintre visurile noastre pentru Libréa este acela de a strânge în jurul brandului o mână de oameni faini, adevărate izvoare de inspirație, ale căror valori să se întrepătrundă cu valorile noastre și care să spună povestea noastră mai departe, în stilul caracteristic. Așa am cunoscut-o și pe Roxana Buzutelu :)

Cine e Roxana Buzețelu?

Roxana e femeie, iubită, mamă, fiică, ființă, copil al Universului. Nu mă prea definesc sau, cel puțin, nu am reușit să îmi găsesc vreo definiție cu care să fiu de acord constant. În general, tind să cred despre mine că sunt un spirit liber, care poate fi mai multe deodată sau, câteodată, cănd nu are chef, nu mai e nimic. Doar exist fără a mă mai identifica cu “ceva”.

Dacă ar fi să răspund la întrebare din punct de vedere profesional, aș zice că sunt un om care încearcă prin ceea ce face să inspire oamenii la viața trăită conștient, în armonie cu natura.

Dacă aș intra și mai adânc în răspuns, pot răspunde că “mă numesc Roxana, Președinta Asociației Micile Bucurii”

Ce schimbări și nevoi vedeți în rândul femeilor din România în acest moment? Nu-i așa că problema menstruației este încă un pic tabu în România?

În România încă ne ascundem absorbantul când trebuie să mergem la baie într-un spațiu public. Sau ne e rușine să alăptăm în public. Feminismul e o mișcare nișată în România și, pe lângă asta, în contrast, spre marele meu șoc, majoritatea încă crede că femeia trebuie să se supună bărbatului. Ba mai rău, să accepte violența domestică - fizică sau emoțională.

Am observat și în comunitățile pe care le gestionez că, din păcate, de multe ori suntem și luate la mișto că discutăm de ceva natural și firesc: menstruație și soluțiile pe care le avem, ca femei, pentru acest lucru firesc și natural.

Problema principală, în general, ca și în alte direcții, este lipsa educației. Încă considerăm că, de exemplu, educația sexuală nu e ceva despre care ar trebui să vorbim de la vârste fragede și preferăm să spunem că, în mod magic, copilul a fost adus de barză.

De aceea cred că inițiative precum Centrul Filia, Iele-sânziene sau Asociația Pe Stop, necesită atenția noastră, dar și finanțări pentru a putea facilita accesul către mediile în care genul acesta de inițiative sunt extrem de necesare.

Cum ai aflat de Libréa ?

Am aflat de voi într-un context sustenabil. Căci, prin inițativele pe care le inițiez, îmi doresc să găsim alternative sustenabile pentru toate ariile vieții noastre. Dacă am calcula impactul asupra mediului pe care menstruația / produsele de igienâ feminină pentru o singură persoană le au, am fi șocați.

Personal, folosesc cupa menstruală de mai bine de 3 ani. Povestea mea este una fericită, căci am fost “love at first try” și nu am avut nevoie de alte mărimi. Îmi este atât de comod să folosesc cupă încât sunt momente când intru în duș și realizez cu întârziere că am uitat să o scot.

Ai testat lenjeria intimă menstruală Libréa?

Am descoperit absorbantele reutilizabile și chiloții menstruali. Prefer chiloții în detrimentul absorbantelor, căci nu alunecă, nu am vreun disconfort.

În perioada menstruației, în general, folosesc cupa în primele zile și ulterior chiloții pentru zilele de final.

Ce ar putea ajuta femeile să se simtă mai bine în legătură cu corpul lor? 

Suntem unice, frumoase.

Și dacă aș da acum sfaturi de “iubește-te așa cum ești” aș fi ipocrită, căci și eu duc o vorbăraie continuă, o relație de love - hate cu mine și corpul meu. Am ajuns să mă iubesc ca om, pentru sufletul, felul și acțiunile mele, dar sunt în proces de iubire și acceptare cu corpul. Cred că până la urmă, pentru a avea o relație ok cu corpul tău, trebuie să faci un mix între acțiuni care să te ducă în direcția în care vrei, să lucrezi și cu psihicul, dar să fii și blândă cu tine în proces.

Ce ar putea ajuta femeile să se simtă mai bine în legătură cu corpul lor?  | Libréa
Iubește-te așa cum ești.  Aspectul tău nu-ți definește valoarea!

Ce sfat i-ați da unei femei care vrea să își reducă impactul asupra mediului în România?

Legat de sustenabilitate, cred că înainte de a da sfaturi, le-aș invita la un moment de reflecție, prin care să conștientizeze întâi impactul pe care îl au. Schimbarea nu are loc dacă nu e integrată, dacă nu înțelegi de ce o faci (pentru tine, pentru planetă) și doar după ce înțelegi de ce trebuie să faci anumite lucruri începi să cauți soluțiile care ți se potrivesc cel mai bine.

Till next time, Descoperiți seria noastră de interviuri cu femei inspirate !

Take care ! 

#Libréagurl

#sustainability

#gamechanger

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

  • Cele mai bune sfaturi pentru a profita de vară în timpul menstruației

    Cele mai bune sfaturi pentru a profita de vară ...

    Ești in vacanta la mareșiți-a venit menstruația? Nu te panica! Ia în considerare recomandările noastre, iar menstruația în timpul verii nu va mai părea un chin. Descoperă noul costum de baie...

    Cele mai bune sfaturi pentru a profita de vară ...

    Ești in vacanta la mareșiți-a venit menstruația? Nu te panica! Ia în considerare recomandările noastre, iar menstruația în timpul verii nu va mai părea un chin. Descoperă noul costum de baie...

  • Înapoi la Școală cu Libréa

    Înapoi la Școală cu Libréa

    Un Ghid Eco-friendly și Sănătos pentru Mame de Fete Tinere. Reîntoarcerea la școală aduce cu ea noi începuturi. Pentru fetele care sunt în pragul pubertății, este mai mult decât manuale și...

    Înapoi la Școală cu Libréa

    Un Ghid Eco-friendly și Sănătos pentru Mame de Fete Tinere. Reîntoarcerea la școală aduce cu ea noi începuturi. Pentru fetele care sunt în pragul pubertății, este mai mult decât manuale și...

  • Profită de zilele la menstruație cu chiloții Libréa

    Profită de zilele la menstruație cu chiloții Li...

    Fie că este ziua nunții tale sau o întâlnire importantă, menstruația pare sa aibă întotdeauna un timing impecabil 🙄

    Profită de zilele la menstruație cu chiloții Li...

    Fie că este ziua nunții tale sau o întâlnire importantă, menstruația pare sa aibă întotdeauna un timing impecabil 🙄

1 din 3