5 cele mai frecvente întrebări despre chiloții menstruali

5 cele mai frecvente întrebări despre chiloții menstruali

Răspundem la cele mai frecvente întrebări pe care, probabil, și tu le ai.

Corpul și mintea unei femei trec prin multe schimbări în timpul ciclului menstrual. Tocmai de aceea, când vine vorba de protecție, n-ar trebui ca aceasta să fie o grijă în plus.
„Aș încerca chiloții menstruali, dar mi-e frică că o să mă pătez. Plus, chiar nu vreau să miros urât sau să mă simt umedă, m-ar face foarte nesigură.” – acestea sunt cele mai des întâlnite frici pe care femeile le au în legătură cu lenjeria intimă menstruală.
Dar sunt ele reale?
Din start îți spunem că NU. Iar mai jos îți explicăm și de ce.

Există riscul de a mă păta?

Chiloții menstruali Librea sunt fabricați din materiale de foarte bună calitate, iar partea „centrală” este puternic absorbantă. Datorită celor 4 straturi care absorb și rețin sângele, chiloții menstruali îți oferă protecția de care ai nevoie.

Cu toate acestea, trebuie să facem câteva mențiuni.

În medie, noi garantăm că vei fi protejată de scurgeri și pete timp de 12 ore. Însă, sunt și alți factori care vor determina această perioadă, cum ar fi fluxul tău menstrual, precum și cât de confortabil te vei simți purtându-i.

Transparența este foarte importantă pentru noi, tocmai de aceea vrem să-ți spunem că este foarte important să testezi chiloții menstruali acasă și să observi mai atent cum se comportă corpul tău la ciclu (în ce zile ai flux mai abundent, cum se manifestă în timpul nopții, când ești stresată, etc.). Fiecare femeie este unică, iar menstruație reflectă modul în care te simți în acele zile (ești stresată, ai anxietate, etc.).

Având în vedere mențiunile de mai sus, noi îți putem promite următorul lucru: vei putea purta chiloții menstruali Librea mult mai mult decât orice altă metodă de protecție, fără să te pătezi. Doar 10% dintre clientele noastre au declarat că s-au pătat, dar recomandă în continuare chiloții Librea prietenelor datorită confortului pe care-l simt și a experienței în sine.

Dacă simți că ai nevoie, totuși, de extra protecție, poți folosi chiloții menstruali Librea împreună cu o cupă menstruală.

Chiloții menstruali au un miros urât?

Când te tai la deget, sângele nu miroase urât.  Percepția pe care o avem despre tampoane urât mirositoare este greșită. Aceasta este strâns legată de chimicalele din interiorul tamponului, dar și de miturile total greșite despre menstruație.

S-ar putea să simți un ușor miros de fier după câteva ore, însă acest lucru este absolut normal la orice sângerare din orice parte a corpului, nu doar la sângele menstrual. Pentru fabricarea chiloților menstruali Librea folosim fibre de bambus, un material antibacterian, care ajută la prevenirea dezvoltării bacteriilor, eliminând, astfel, posibilitatea de a mirosi urât.

Dacă chiloții tăi menstruali miros urât, atunci poate ai vrea să bei mai multă apă.

Lenjeria intimă menstruală se vede prin haine?

Multe persoane se îngrijorează că lenjeria intimă menstruală se vede prin haine. Însă, noi ne-am gândit și la asta.

Hai să-ți spunem un lucru foarte important : chiloții menstruali Librea au ZERO CUSĂTURI. Utilizăm tehnologia SEAMLESS, astfel încât să eliminăm urmele inestetice ale lenjeriei intime care pot apărea prin pantaloni sau rochii. Chiloții nu au cusături pe partea laterală, fiind super elastici și garantând super confort.

Cunoști senzația când absorbantul este foarte incomod și atât de strâns, de-ți irită pielea? Dacă poți chiloții menstruali Librea, poți să-ți iei adio de la această senzație neplăcută. Fără cusături. Fără disconfort. Fără iritații.

Există riscul dezvoltării bacteriilor dacă-i port prea mult?

Siguranța clientelor noastre este unul dintre cele mai importante aspecte care ne ghidează întreaga activitate. Tocmai de aceea, utilizăm pentru crearea chiloților menstruali doar materiale certificate OEKO-TEX Standard 100.

„Habar n-am ce e OEKO-TEX Standard 100.”- ne-ai putea spune.

OEKO-TEX Standard 100 este un sistem de certificare utilizat la nivel global pentru materii prime, fondat in anul 1992, în Germania. Cerința principală a standardului o reprezintă dezvoltarea criteriilor de verificare, a valorilor limită și a metodei de testare pe bază științifică.

Criteriile de verificare și valorile limită depășesc prevederile naționale și internaționale. Iar dacă un articol textil este certificat STANDARD 100, poți fi sigură că fiecare componentă a acelui articol a fost testată pentru substanțe nocive și că, prin urmare, articolul este inofensiv pentru sănătatea umană, dar și pentru planetă.

În plus, folosim fibre naturale de bambus pentru fabricarea lor, fibre care sunt antibacteriene și care lasă pielea să respire. Drept urmare, chiloții menstruali Librea te feresc de infecții nedorite cauzate de diferite bacterii, chiar și atunci când îi porți mai multe ore în șir.

Se simt umezi pe piele?

Tampoanele și absorbantele menstruale au parcurs un drum lung de-a lungul timpului, însă, chiar și cele mai bune produse se pot simți umede pe piele dacă le porți prea mult.

Chiloții menstruali nu se simt umezi pe piele, iar responsabile pentru acest lucru minunat sunt micro-fibrele, regăsite la nivelul celui de-al doilea strat al chilotului și care sunt în mod natural foarte absorbante, păstrând sângele până la momentul spălării. Singurul moment în care ai putea simți puțină umezeală este doar atunci când ai avut scurgerea, înainte ca chiloții să o absoarbă. Și, nu uita, întotdeauna pierzi mult mai puțin sânge decât ai impresia că o faci (da, se poate simți asemenea cascadei Niagara, dar, de fapt, este cel mult o ceașcă de cafea).

În plus, fibrele de bambus oferă și o senzație răcoritoare, lăsând pielea să respire.

Nu-i așa că acum totul e mult mai clar?

Bineînțeles, pentru a te convinge și mai mult de calitatea chiloților menstruali libréa, prima lenjerie intimă pentru menstruație fabricată în România, va trebui să-i încerci. Doar așa vei putea scăpa 100% de aceste frici și vei începe să te bucuri cu adevărat de menstruația ta!

 #libréagurl

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

  • Cele mai bune sfaturi pentru a profita de vară în timpul menstruației

    Cele mai bune sfaturi pentru a profita de vară ...

    Ești in vacanta la mareșiți-a venit menstruația? Nu te panica! Ia în considerare recomandările noastre, iar menstruația în timpul verii nu va mai părea un chin. Descoperă noul costum de baie...

    Cele mai bune sfaturi pentru a profita de vară ...

    Ești in vacanta la mareșiți-a venit menstruația? Nu te panica! Ia în considerare recomandările noastre, iar menstruația în timpul verii nu va mai părea un chin. Descoperă noul costum de baie...

  • Înapoi la Școală cu Libréa

    Înapoi la Școală cu Libréa

    Un Ghid Eco-friendly și Sănătos pentru Mame de Fete Tinere. Reîntoarcerea la școală aduce cu ea noi începuturi. Pentru fetele care sunt în pragul pubertății, este mai mult decât manuale și...

    Înapoi la Școală cu Libréa

    Un Ghid Eco-friendly și Sănătos pentru Mame de Fete Tinere. Reîntoarcerea la școală aduce cu ea noi începuturi. Pentru fetele care sunt în pragul pubertății, este mai mult decât manuale și...

  • Profită de zilele la menstruație cu chiloții Libréa

    Profită de zilele la menstruație cu chiloții Li...

    Fie că este ziua nunții tale sau o întâlnire importantă, menstruația pare sa aibă întotdeauna un timing impecabil 🙄

    Profită de zilele la menstruație cu chiloții Li...

    Fie că este ziua nunții tale sau o întâlnire importantă, menstruația pare sa aibă întotdeauna un timing impecabil 🙄

1 din 3